Dacă doriţi să apară şi judeţul dumneavoastră aici, atunci utilizaţi formularul de contact pentru a-mi transmite denumirea judeţului.

Termen: 2-5 zile lucrătoare

Instrucţiuni de utilizare

Scopul acestei aplicaţii este să vă ajute la selectarea, în ordinea preferinţelor, a opţiunilor pentru completarea fişei de înscriere pentru etapa de admitere în învăţământul liceal de stat prin repartizare computerizată pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016-2017.

Candidaţii şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, completează pe fişa de înscriere codurile opţiunilor în ordinea descrescătoare a preferinţelor, în perioada prevăzută de calendarul admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2016-2017.

Iniţial, specializările sunt afişate câte 10 în pagină. Numărul de specializări afişate în pagină se modifică alegând o altă valoare dintre 10, 25, 50, 100 sau Toate din lista din partea stângă, deasupra tabelului. Butoanele pentru schimbarea paginii se află imediat după tabel în partea dreaptă.

Pentru a filtra specializările după media ultimului admis în 2015 introduceţi valoarea minimă şi/sau valoarea maximă. Dacă vă cunoaşteţi media de admitere puteţi vedea specializările la care aţi fi intrat anul trecut introducând valoarea în caseta Valoarea maximă şi ştergând valoarea existentă, dacă este cazul, din caseta Valoarea minimă. De asemenea, puteţi filtra specializările introducând unul sau mai multe cuvinte cheie în caseta text dedicată, aflată imediat deasupra tabelului în partea dreaptă (de exemplu: specializarea, profilul, numele unităţii etc.). Filtrarea are efect imediat, în mod automat, la fiecare modificare a textului din casetă. Dacă doriţi să eliminaţi filtrul trebuie să ştergeţi tot textul introdus în cele 3 casete.

Pentru a vă crea propria listă trebuie să procedaţi astfel:

Pasul 1. (opţional) Ştergeţi specializările pe care sub nicio formă nu le doriţi trecute în fişa de înscriere. Pentru a şterge o specializare apăsaţi butonul de pe rândul său.

De asemenea, puteţi selecta mai multe specializări apăsând click stânga pe fiecare rând pe care doriţi să îl ştergeţi şi apoi pe butonul

Pasul 2. Ordonaţi rândurile rămase apăsând succesiv pe următoarele butoane până obţineţi rezultatul dorit:

pentru a muta rândul respectiv o poziţie mai sus.

pentru a muta rândul respectiv o poziţie mai jos.

pentru a muta rândul respectiv pe prima poziţie.

pentru a muta rândul respectiv pe ultima poziţie.

pentru a muta rândul respectiv pe o poziţie ce va fi introdusă în caseta text care va apărea imediat sub acest buton. După ce introduceţi valoarea numerică apăsaţi tasta Enter sau click stânga în afara casetei pentru a muta specializarea.

După mutarea unei specializări pe o altă poziţie se va actualiza şi pagina afişată, dacă este cazul, astfel încât elementul mutat să poată fi vizualizat.

Dacă există un filtru activ, schimbarea poziţiilor se face doar între elementele active, NU la nivel global. De exemplu, dacă apăsaţi butonul atunci specializarea respectivă va fi mutată pe prima poziţie doar în raport cu elementelor afişate. Adică, dacă eliminaţi filtrul este posibil ca această specializare să nu fie prima din listă. Acelaşi lucru este valabil atât pentru celelalte 4 butoane de ordonare cât şi pentru butoanele

Pasul 3. Salvaţi tabelul final sub forma unei foi de calcul Microsoft Excel 2007 şi ulterioare (.xlsx) apăsând pe butonul . Alternativ, dacă aveţi o versiune mai veche de Microsoft Excel puteţi descărca varianta .xls apăsând pe butonul

Precizări importante:

  • Completaţi pe fişa de înscriere codurile opţiunilor ÎN ORDINEA PREFERINŢELOR, nu după medii. Algoritmul de repartizare va verifica primul cod din fişa dumneavoastră şi dacă opţiunea este validă şi mai sunt locuri libere vă repartizează la această opţiune. În caz contrar, trece la următorul cod de pe fişă şi reia verificarea până găseşte o opţiune la care sunt locuri libere.
  • În subsolul tabelului se calculează automat numărul total de clase, numărul total de locuri disponibile şi numărul total de locuri pentru elevii romi. Asiguraţi-vă că aţi ales un număr suficient de opţiuni, poziţia în ierarhia judeţului trebuie să fie mai mică decât numărul total de locuri al specializărilor selectate. Luaţi în calcul şi candidaţii care cu siguranţă vor veni şi din alte judeţe. Puteţi consulta numărul de candidaţi din alte judeţe înscrişi în judeţul dumneavoastră şi distribuţia lor pe tranşe de medii din ultimii 2 ani aici (2015) şi aici (2014).
  • În cazul în care un candidat nu are loc la niciuna din opţiunile exprimate în fişa de înscriere, el rămâne NEREPARTIZAT şi va trebui să participe în următoarea sesiune unde va concura pe locurile rămase neocupate.
  • Este imposibil ca un candidat să fie declarat nerepartizat şi la una din opţiunile valide exprimate de el să fi fost repartizat un alt candidat cu medie mai mică. O opţiune NU este validă dacă codul nu există sau dacă necesită susţinerea probei la limba maternă sau modernă şi candidatul nu a susţinut acea probă.
Index # Unitatea de învăţământ Filiera / Profilul / Specializarea sau Domeniul pregătirii de bază Numărul de clase Numărul total de locuri Numărul de locuri pentru elevii romi Media ultimului admis în 2015 Codul specializării Observaţii Comenzi
1 1 COLEGIUL NAŢIONAL „SFÂNTUL SAVA”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 6 168 1 9.72 101
2 2 COLEGIUL NAŢIONAL „SFÂNTUL SAVA”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 1 28 1 9.87 102
3 3 COLEGIUL NAŢIONAL „SFÂNTUL SAVA”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.78 103
4 4 COLEGIUL NAŢIONAL „SFÂNTUL SAVA”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 0 9.65 104
5 5 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 2 9.27 105 1 intensiv informatică, 1 intensiv limba engleză
6 6 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv germană) 0.5 14 0 9.13 106 se susţine probă de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă
7 7 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv germană) 0.5 14 0 9.18 107 NU se susţine probă de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă
8 8 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 1 28 0 9.41 108
9 9 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 4 9.02 109 1 intensiv limba engleză
10 10 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv germană) 0.5 14 0 8.52 110 se susţine probă de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă
11 11 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv germană) 0.5 14 0 8.77 111 NU se susţine probă de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă
12 12 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv engleză) 1 28 0 9.21 112
13 13 COLEGIUL NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 0 113
14 14 COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ „TUDOR VIANU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 9 252 5 9.61 114 6 intensiv informatică, 1 intensiv engleză
15 15 COLEGIUL NAŢIONAL „AUREL VLAICU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 7.33 115
16 16 COLEGIUL NAŢIONAL „AUREL VLAICU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 7.19 116
17 17 COLEGIUL NAŢIONAL „AUREL VLAICU”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 4 7.30 117
18 18 COLEGIUL GERMAN „GOETHE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (matern germană) 1 28 1 9.09 391
19 19 COLEGIUL GERMAN „GOETHE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (matern germană) - clase speciale 1 25 1 9.35 118
20 20 COLEGIUL GERMAN „GOETHE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII (matern germană) 1 28 0 8.59 119
21 21 COLEGIUL GERMAN „GOETHE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (matern germană) 1 28 1 8.12 120
22 22 COLEGIUL NAŢIONAL „ION NECULCE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 1 9.05 121 1 intensiv limba engleză, 1 intensiv limba germană
23 23 COLEGIUL NAŢIONAL „ION NECULCE”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.03 122
24 24 COLEGIUL NAŢIONAL „ION NECULCE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.92 123 intensiv limba engleză
25 25 COLEGIUL NAŢIONAL „ION NECULCE”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 2 56 2 8.82 124 1 intensiv limba italiană
26 26 LICEUL TEORETIC „JEAN MONNET”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 1 8.84 125 1 intensiv informatică
27 27 LICEUL TEORETIC „JEAN MONNET”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 1 8.75 126
28 28 LICEUL TEORETIC „JEAN MONNET”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 1 8.65 127 intensiv limba engleză
29 29 LICEUL TEORETIC „JEAN MONNET”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 1 8.69 128
30 30 LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 1 7.86 129
31 31 LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 2 7.12 130
32 32 LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 2 7.29 131
33 33 LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 2 56 3 7.25 132
34 34 LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 1 9.41 133
35 35 LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 1 28 1 9.37 134
36 36 LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.32 135
37 37 LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 9.05 136
38 38 LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 9.10 137
39 39 LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU VLAHUŢĂ”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 4 8.40 138 1 intensiv limba engleză
40 40 LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU VLAHUŢĂ”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv germană) 0.5 14 1 7.98 139 se susţine probă de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă
41 41 LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU VLAHUŢĂ”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv germană) 0.5 14 0 8.24 140 NU se susţine probă de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă
42 42 LICEUL TEORETIC BILINGV „MIGUEL DE CERVANTES”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 8.85 141
43 43 LICEUL TEORETIC BILINGV „MIGUEL DE CERVANTES”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv spaniolă) 1 28 1 8.20 142
44 44 LICEUL TEORETIC BILINGV „MIGUEL DE CERVANTES”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.63 143
45 45 LICEUL TEORETIC BILINGV „MIGUEL DE CERVANTES”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv spaniolă) 1 28 1 7.84 144
46 46 LICEUL TEORETIC BULGAR „HRISTO BOTEV”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 6.51 145
47 47 LICEUL TEORETIC BULGAR „HRISTO BOTEV”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 7.10 146
48 48 LICEUL TEORETIC BULGAR „HRISTO BOTEV”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (matern bulgară) 0.5 14 1 5.49 147
49 49 LICEUL TEORETIC BULGAR „HRISTO BOTEV”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (matern neogreacă) 0.5 14 1 4.85 148
50 50 LICEUL GRECO-CATOLIC „TIMOTEI CIPARIU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 0 5.58 149 intensiv informatică
51 51 COLEGIUL ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 8 224 8 8.77 150 tehnician în activităţi economice (1 intensiv limba engleză)
52 52 COLEGIUL ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 2 9.07 151 tehnician în turism (1 intensiv limba engleză)
53 53 COLEGIUL TEHNIC „MEDIA”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 6.53 152
54 54 COLEGIUL TEHNIC „MEDIA”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / PRODUCŢIE MEDIA 3 84 6 6.18 153 1 tehnician operator procesare text/imagine, 2 tehnician producţie film şi televiziune
55 55 COLEGIUL TEHNIC „MEDIA”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / TEHNICI POLIGRAFICE 3 84 6 2.90 154 tehnician poligraf
56 56 COLEGIUL TEHNIC MECANIC „GRIVIŢA”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / COMERŢ 2 56 2 2.95 155 tehnician în activităţi de comerţ
57 57 COLEGIUL TEHNIC MECANIC „GRIVIŢA”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 4.36 156 tehnician proiectant CAD
58 58 COLEGIUL TEHNIC „DINICU GOLESCU”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 2 6.36 157 1 organizator banqueting, 1 tehnician în turism
59 59 COLEGIUL TEHNIC „DINICU GOLESCU”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 4.85 158 tehnician mecatronist
60 60 LICEUL TEORETIC „GEORGE CĂLINESCU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 4 8.58 159
61 61 LICEUL TEORETIC „GEORGE CĂLINESCU”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 3 84 4 8.46 160
62 62 COLEGIUL TEHNIC DE AERONAUTICĂ „HENRI COANDĂ”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 5.84 161
63 63 COLEGIUL TEHNIC DE AERONAUTICĂ „HENRI COANDĂ”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 6.80 162
64 64 COLEGIUL TEHNIC DE AERONAUTICĂ „HENRI COANDĂ”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 4 4.92 163 1 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii, 1 tehnician proiectant CAD
65 65 COLEGIUL TEHNIC DE AERONAUTICĂ „HENRI COANDĂ”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTROMECANICĂ 2 56 4 5.68 164 1 tehnician aviaţie, 1 tehnician instalaţii de bord (avion)
66 66 COLEGIUL TEHNIC FEROVIAR „MIHAI I”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 4.28 165
67 67 COLEGIUL TEHNIC FEROVIAR „MIHAI I”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 4.09 166 tehnician transporturi
68 68 COLEGIUL TEHNIC „MIRCEA CEL BĂTRÂN”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 4 2.32 167 1 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii, 1 tehnician proiectant CAD
69 69 COLEGIUL TEHNIC „MIRCEA CEL BĂTRÂN”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 2 56 4 5.05 168 1 tehnician în administraţie, 1 tehnician în activităţi economice
70 70 COLEGIUL TEHNIC DE ARHITECTURĂ ŞI LUCRĂRI PUBLICE „IOAN N. SOCOLESCU”, Sector 1 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 6.81 169
71 71 COLEGIUL TEHNIC DE ARHITECTURĂ ŞI LUCRĂRI PUBLICE „IOAN N. SOCOLESCU”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / CONSTRUCŢII, INSTALAŢII ŞI LUCRĂRI PUBLICE 1 28 2 4.50 170 tehnician desenator pentru construcţii şi instalaţii
72 72 COLEGIUL TEHNOLOGIC „VIACESLAV HARNAJ”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 1 28 2 4.39 171 tehnician în activităţi economice
73 73 COLEGIUL TEHNOLOGIC „VIACESLAV HARNAJ”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 1 28 2 5.29 172 tehnician în gastronomie
74 74 COLEGIUL TEHNOLOGIC „VIACESLAV HARNAJ”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / AGRICULTURĂ 2 56 4 3.13 173 1 tehnician horticultor, 1 tehnician veterinar
75 75 COLEGIUL TEHNOLOGIC „VIACESLAV HARNAJ”, Sector 1 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / PROTECŢIA MEDIULUI 1 28 2 3.90 174 tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
76 76 LICEUL „DIMITRIE PACIUREA”, Sector 1 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 4.77 175
77 77 COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI VITEAZUL”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 9 252 4 9.58 176 2 intensiv limba engleză, 1 intensiv informatică
78 78 COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI VITEAZUL”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.65 177
79 79 COLEGIUL NAŢIONAL „CANTEMIR VODĂ”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 4 112 3 9.41 178 2 intensiv informatică
80 80 COLEGIUL NAŢIONAL „CANTEMIR VODĂ”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 1 28 1 9.49 179
81 81 COLEGIUL NAŢIONAL „CANTEMIR VODĂ”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.40 180
82 82 COLEGIUL NAŢIONAL „IULIA HAŞDEU”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 1 9.45 181
83 83 COLEGIUL NAŢIONAL „IULIA HAŞDEU”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 1 28 1 9.51 182
84 84 COLEGIUL NAŢIONAL „IULIA HAŞDEU”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.46 183
85 85 COLEGIUL NAŢIONAL „IULIA HAŞDEU”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 3 84 2 9.24 184
86 86 COLEGIUL NAŢIONAL „IULIA HAŞDEU”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv spaniolă) 1 28 1 7.24 185
87 87 COLEGIUL NAŢIONAL „IULIA HAŞDEU”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv engleză) 1 28 1 9.32 186
88 88 COLEGIUL NAŢIONAL „SPIRU HARET”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 2 9.54 187
89 89 COLEGIUL NAŢIONAL „SPIRU HARET”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 1 28 0 9.58 188
90 90 COLEGIUL NAŢIONAL „SPIRU HARET”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 2 9.52 189
91 91 COLEGIUL NAŢIONAL „SPIRU HARET”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 9.42 190 intensiv limba franceză
92 92 COLEGIUL NAŢIONAL „SPIRU HARET”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 2 56 2 9.43 191 1 intensiv limba engleză
93 93 COLEGIUL NAŢIONAL BILINGV „GEORGE COŞBUC”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 3 84 1 9.51 192
94 94 COLEGIUL NAŢIONAL BILINGV „GEORGE COŞBUC”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv engleză) 3 84 2 9.33 193
95 95 COLEGIUL NAŢIONAL „EMIL RACOVIŢĂ”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 8.37 194
96 96 COLEGIUL NAŢIONAL „EMIL RACOVIŢĂ”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.23 195 intensiv limba engleză
97 97 COLEGIUL NAŢIONAL „VICTOR BABEŞ”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 0 8.44 196
98 98 COLEGIUL NAŢIONAL „VICTOR BABEŞ”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 4 112 3 8.00 197
99 99 COLEGIUL NAŢIONAL „VICTOR BABEŞ”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.15 198
100 100 COLEGIUL NAŢIONAL „VICTOR BABEŞ”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 8.19 199
101 101 LICEUL TEORETIC „ADY ENDRE”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII (matern maghiară) 1 28 1 5.43 200
102 102 LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 0 7.46 201
103 103 LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 2 7.20 202
104 104 LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 2 7.37 203
105 105 LICEUL TEORETIC „LUCIAN BLAGA”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 7.52 204
106 106 LICEUL TEORETIC „MIHAIL SADOVEANU”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 2 8.05 205
107 107 LICEUL TEORETIC „MIHAIL SADOVEANU”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 4 8.10 206 1 intensiv limba engleză, 1 intensiv limba chineză
108 108 LICEUL TEORETIC „MIHAIL SADOVEANU”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 8.18 207
109 109 LICEUL TEORETIC „C.A. ROSETTI”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 2 8.79 208 1 intensiv limba engleză
110 110 LICEUL TEORETIC „C.A. ROSETTI”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 3 84 3 8.70 209 1 intensiv limba engleză
111 111 LICEUL TEORETIC „C.A. ROSETTI”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.79 210
112 112 LICEUL TEORETIC BILINGV „ITA WEGMAN”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 7.38 211
113 113 ŞCOALA CENTRALĂ, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 1 9.08 212 1 intensiv limba engleză
114 114 ŞCOALA CENTRALĂ, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv franceză) 1 28 0 8.65 213
115 115 ŞCOALA CENTRALĂ, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 3 84 5 8.84 214 1 intensiv limba engleză
116 116 ŞCOALA CENTRALĂ, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv franceză) 1 28 1 8.53 215
117 117 LICEUL TEORETIC „TRAIAN”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 1 6.90 216
118 118 LICEUL TEORETIC „TRAIAN”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 4 6.61 217
119 119 LICEUL TEORETIC „TRAIAN”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 4 7.14 218
120 120 LICEUL TEORETIC „TRAIAN”, Sector 2 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 7.15 219
121 121 COLEGIUL TEHNIC „EDMOND NICOLAU”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 1 3.57 220 tehnician mecatronist
122 122 COLEGIUL TEHNIC „EDMOND NICOLAU”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRONICĂ AUTOMATIZĂRI 1 28 1 3.13 221 tehnician în automatizări
123 123 COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 5.75 222
124 124 COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 6.39 223
125 125 COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRONICĂ AUTOMATIZĂRI 1 28 2 224 tehnician în automatizări
126 126 COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 0 2.99 225 1 tehnician mecatronist, 1 tehnician transporturi
127 127 LICEUL TEHNOLOGIC „SFÂNTUL PANTELIMON”, Sector 2 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 5.96 226
128 128 LICEUL TEHNOLOGIC „SFÂNTUL PANTELIMON”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 3.69 227 tehnician mecatronist
129 129 LICEUL TEHNOLOGIC „SFÂNTUL PANTELIMON”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 4.91 228 tehnician în instalaţii electrice
130 130 LICEUL TEHNOLOGIC „SFÂNTUL PANTELIMON”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / PROTECŢIA MEDIULUI 1 28 0 229 tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
131 131 LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / FABRICAREA PRODUSELOR DIN LEMN 1 28 2 4.18 230 tehnician designer mobilă şi amenajări interioare
132 132 LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / PROTECŢIA MEDIULUI 2 56 2 3.82 231 tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
133 133 LICEUL TEHNOLOGIC „ION I.C. BRĂTIANU”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 3.53 232 tehnician mecatronist
134 134 LICEUL TEHNOLOGIC „ELECTRONICA INDUSTRIALĂ”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 3.21 233 tehnician în instalaţii electrice
135 135 LICEUL TEHNOLOGIC „ELECTRONICA INDUSTRIALĂ”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRONICĂ AUTOMATIZĂRI 1 28 2 3.97 234 tehnician în automatizări
136 136 COLEGIUL ECONOMIC „A.D. XENOPOL”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 6 168 6 8.17 235 tehnician în activităţi economice (1 intensiv limba engleză, 1 intensiv limba franceză, 1 intensiv limba spaniolă, 1 intensiv limba chineză)
137 137 COLEGIUL ECONOMIC „A.D. XENOPOL”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 4 8.24 236 tehnician în turism
138 138 COLEGIUL ECONOMIC „HERMES”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 3 84 6 7.95 237 tehnician în activităţi economice
139 139 COLEGIUL ECONOMIC „HERMES”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 4 7.91 238 tehnician în hotelărie
140 140 COLEGIUL ECONOMIC „HERMES”, Sector 2 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / COMERŢ 2 56 4 7.78 239 tehnician în activităţi de comerţ
141 141 COLEGIUL NAŢIONAL „MATEI BASARAB”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 4 112 1 9.31 240 1 intensiv limba engleză, 1 intensiv informatică
142 142 COLEGIUL NAŢIONAL „MATEI BASARAB”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 3 9.28 241
143 143 COLEGIUL NAŢIONAL „MATEI BASARAB”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 9.22 242
144 144 COLEGIUL NAŢIONAL „MATEI BASARAB”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 9.28 243
145 145 LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU IOAN CUZA”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 4 112 1 9.03 244 1 intensiv limba engleză, 1 intensiv informatică
146 146 LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU IOAN CUZA”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.01 245
147 147 LICEUL TEORETIC „ALEXANDRU IOAN CUZA”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 2 56 3 8.92 246 1 intensiv limba engleză
148 148 LICEUL TEORETIC „DANTE ALIGHIERI”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 2 8.50 247 1 intensiv limba engleză
149 149 LICEUL TEORETIC „DANTE ALIGHIERI”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv italiană) 1 28 2 248
150 150 LICEUL TEORETIC „DANTE ALIGHIERI”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 8.57 249
151 151 LICEUL TEORETIC „DANTE ALIGHIERI”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII (matern italiană) 1 28 0 6.01 250
152 152 LICEUL TEORETIC „DANTE ALIGHIERI”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.58 251
153 153 LICEUL TEORETIC „DANTE ALIGHIERI”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv italiană) 1 28 1 5.63 252
154 154 LICEUL TEORETIC „BENJAMIN FRANKLIN”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 1 8.00 253
155 155 LICEUL TEORETIC „BENJAMIN FRANKLIN”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 4 7.78 254
156 156 LICEUL TEORETIC „BENJAMIN FRANKLIN”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 4 7.89 255
157 157 LICEUL TEORETIC „NICHITA STĂNESCU”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 2 6.77 256
158 158 LICEUL TEORETIC „NICHITA STĂNESCU”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 3 84 6 6.96 257
159 159 LICEUL TEORETIC „DECEBAL”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 0 6.39 258
160 160 LICEUL TEORETIC „DECEBAL”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 7.31 259
161 161 LICEUL TEORETIC „DECEBAL”, Sector 3 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 3 84 6 6.94 260
162 162 ŞCOALA SUPERIOARĂ COMERCIALĂ „NICOLAE KRETZULESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / COMERŢ 1 28 2 8.55 261 tehnician în achiziţii şi contractări
163 163 ŞCOALA SUPERIOARĂ COMERCIALĂ „NICOLAE KRETZULESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 6 168 6 8.57 262 5 tehnician în activităţi economice (1 intensiv limba engleză, 1 intensiv limba germană), 1 tehnician în administraţie
164 164 ŞCOALA SUPERIOARĂ COMERCIALĂ „NICOLAE KRETZULESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 1 28 2 8.69 263 tehnician în turism (intensiv limba engleză)
165 165 COLEGIUL TEHNIC „COSTIN D. NENIŢESCU”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 6.50 264
166 166 COLEGIUL TEHNIC „COSTIN D. NENIŢESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / CHIMIE INDUSTRIALĂ 2 56 2 3.66 265 tehnician chimist de laborator
167 167 COLEGIUL TEHNIC „COSTIN D. NENIŢESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 4.16 266 tehnician electrotehnist
168 168 COLEGIUL TEHNIC „COSTIN D. NENIŢESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / PROTECŢIA MEDIULUI 1 28 2 4.18 267 tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
169 169 COLEGIUL TEHNIC „COSTIN D. NENIŢESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / INDUSTRIE ALIMENTARĂ 1 28 2 5.56 268 tehnician analize produse alimentare
170 170 COLEGIUL TEHNIC „ANGHEL SALIGNY”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 3.65 269 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii
171 171 COLEGIUL TEHNIC „ANGHEL SALIGNY”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 3.64 270 tehnician electrotehnist
172 172 COLEGIUL TEHNIC „ANGHEL SALIGNY”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / CONSTRUCŢII, INSTALAŢII ŞI LUCRĂRI PUBLICE 2 56 2 4.33 271 1 tehnician desenator pentru construcţii şi instalaţii, 1 tehnician instalator pentru construcţii
173 173 COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU”, Sector 3 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 7.03 272 intensiv limba engleză
174 174 COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 1 28 2 6.69 273 tehnician în gastronomie (intensiv limba engleză)
175 175 COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / CHIMIE INDUSTRIALĂ 1 28 2 5.71 274 tehnician chimist de laborator (intensiv limba franceză)
176 176 COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / CONSTRUCŢII, INSTALAŢII ŞI LUCRĂRI PUBLICE 2 56 2 2.85 275 1 tehnician desenator pentru construcţii şi instalaţii, 1 tehnician în construcţii şi lucrări publice
177 177 COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 3.46 276 tehnician în instalaţii electrice (intensiv limba franceză)
178 178 COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BRAVU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 4 3.05 277 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii
179 179 LICEUL TEHNOLOGIC „ELIE RADU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 2 56 4 5.69 278 tehnician în administraţie
180 180 LICEUL TEHNOLOGIC „ELIE RADU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 4.15 279 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii
181 181 LICEUL TEHNOLOGIC „DRAGOMIR HURMUZESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 1 28 2 6.47 280 tehnician în activităţi economice
182 182 LICEUL TEHNOLOGIC „DRAGOMIR HURMUZESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ESTETICA ŞI IGIENA CORPULUI OMENESC 1 28 2 6.20 281 coafor stilist
183 183 LICEUL TEHNOLOGIC „DRAGOMIR HURMUZESCU”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 4.40 282 tehnician electrician electronist auto
184 184 LICEUL TEHNOLOGIC „THEODOR PALLADY”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRONICĂ AUTOMATIZĂRI 1 28 2 3.98 283 tehnician operator tehnică de calcul
185 185 LICEUL TEHNOLOGIC „THEODOR PALLADY”, Sector 3 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 4.43 284 tehnician transporturi
186 186 COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 4 112 2 9.12 285
187 187 COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 9.17 286
188 188 COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 3 8.94 287 1 intensiv limba engleză, 1 intensiv limba franceză
189 189 COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE ŞINCAI”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 5 140 2 9.57 288 1 intensiv limba engleză
190 190 COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE ŞINCAI”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 2 9.63 289 1 intensiv limba engleză
191 191 COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE ŞINCAI”, Sector 4 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 9.53 290
192 192 COLEGIUL NAŢIONAL „ION CREANGĂ”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 2 9.33 291 1 intensiv informatică
193 193 COLEGIUL NAŢIONAL „ION CREANGĂ”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ (bilingv engleză) 1 28 0 9.41 292
194 194 COLEGIUL NAŢIONAL „ION CREANGĂ”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 2 9.27 293
195 195 COLEGIUL NAŢIONAL „ION CREANGĂ”, Sector 4 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 3 84 2 9.08 294 1 intensiv limba franceză, 1 intensiv limba japoneză
196 196 COLEGIUL NAŢIONAL „OCTAV ONICESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 4 112 1 8.15 295 1 intensiv informatică, 1 intensiv limba engleză
197 197 COLEGIUL NAŢIONAL „OCTAV ONICESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 2 56 4 8.33 296
198 198 COLEGIUL NAŢIONAL „OCTAV ONICESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 8.54 297
199 199 COLEGIUL ROMANO - CATOLIC „SF. IOSIF”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 7.60 298
200 200 LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST „ŞTEFAN DEMETRESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 0 8.95 299
201 201 LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST „ŞTEFAN DEMETRESCU”, Sector 4 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 300
202 202 LICEUL TEHNOLOGIC DE METROLOGIE „TRAIAN VUIA”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 0 6.23 301 intensiv informatică
203 203 LICEUL TEHNOLOGIC DE METROLOGIE „TRAIAN VUIA”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 302
204 204 LICEUL TEHNOLOGIC DE METROLOGIE „TRAIAN VUIA”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 4.48 303 tehnician metrolog
205 205 LICEUL TEHNOLOGIC DE METROLOGIE „TRAIAN VUIA”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRONICĂ AUTOMATIZĂRI 1 28 2 4.59 304 tehnician în automatizări
206 206 COLEGIUL TEHNIC „PETRU RAREŞ”, Sector 4 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 4 5.71 305
207 207 COLEGIUL TEHNIC „PETRU RAREŞ”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / INDUSTRIE TEXTILĂ ŞI PIELĂRIE 2 56 2 3.94 306 1 tehnician designer vestimentar, 1 tehnician in industria pielariei
208 208 COLEGIUL TEHNIC „PETRU RAREŞ”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / PROTECŢIA MEDIULUI 1 28 2 3.81 307 tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
209 209 COLEGIUL TEHNIC „MIRON NICOLESCU”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 3.94 308 tehnician mecatronist
210 210 COLEGIUL TEHNIC „MIRON NICOLESCU”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / PROTECŢIA MEDIULUI 1 28 2 5.16 309 tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
211 211 LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 3.59 310 tehnician transporturi
212 212 LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 4.75 311 tehnician electrician electronist auto
213 213 LICEUL TEHNOLOGIC „MIRCEA VULCĂNESCU”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 5 140 10 6.81 312 tehnician în activităţi economice
214 214 LICEUL TEHNOLOGIC „MIRCEA VULCĂNESCU”, Sector 4 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 4 7.47 313 tehnician în turism
215 215 COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE LAZĂR”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 1 9.80 314
216 216 COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE LAZĂR”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 3 84 1 9.75 315
217 217 COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE LAZĂR”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 9.68 316
218 218 COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE LAZĂR”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 2 56 2 9.65 317
219 219 LICEUL TEORETIC „ION BARBU”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 1 8.95 318
220 220 LICEUL TEORETIC „ION BARBU”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 1 8.90 319
221 221 LICEUL TEORETIC „ION BARBU”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.80 320 intensiv limba engleză
222 222 LICEUL TEORETIC „ION BARBU”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 8.83 321
223 223 LICEUL TEORETIC „DIMITRIE BOLINTINEANU”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 2 7.50 322
224 224 LICEUL TEORETIC „DIMITRIE BOLINTINEANU”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 2 7.45 323
225 225 LICEUL TEORETIC „DIMITRIE BOLINTINEANU”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 3 84 6 7.59 324 1 intensiv limba engleză
226 226 LICEUL TEORETIC „DIMITRIE BOLINTINEANU”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 7.99 325
227 227 LICEUL TEORETIC „ŞTEFAN ODOBLEJA”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 1 8.20 326 1 intensiv informatică, 1 intensiv limba engleză
228 228 LICEUL TEORETIC „ŞTEFAN ODOBLEJA”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 8.23 327
229 229 LICEUL TEORETIC „ŞTEFAN ODOBLEJA”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.27 328
230 230 LICEUL TEORETIC „ŞTEFAN ODOBLEJA”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 8.23 329
231 231 COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 1 4.47 330
232 232 COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 331
233 233 COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 1 28 2 332 tehnician în hotelărie
234 234 COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 3.91 333 tehnician energetician
235 235 COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRONICĂ AUTOMATIZĂRI 1 28 2 334 tehnician electronist
236 236 COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 1 3.95 335 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii
237 237 COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ „DUMITRU MOŢOC”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / INDUSTRIE ALIMENTARĂ 5 140 10 3.00 336 2 tehnician în industria alimentară, 3 tehnician analize produse alimentare
238 238 COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ „DUMITRU MOŢOC”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTROMECANICĂ 1 28 2 3.69 337 tehnician electromecanic
239 239 LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE GUSTI”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 2 338
240 240 LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE GUSTI”, Sector 5 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 6.68 339
241 241 LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE GUSTI”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 2 3.60 340 1 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii, 1 tehnician prelucrări mecanice
242 242 COLEGIUL TEHNOLOGIC „GRIGORE CERCHEZ”, Sector 5 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 1 3.32 341
243 243 COLEGIUL TEHNOLOGIC „GRIGORE CERCHEZ”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 2 3.45 342 1 tehnician proiectant CAD, 1 tehnician transporturi
244 244 COLEGIUL TEHNOLOGIC „GRIGORE CERCHEZ”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 4 112 8 6.14 343 1 organizator banqueting, 1 tehnician în gastronomie, 1 tehnician în hotelărie, 1 tehnician în turism
245 245 COLEGIUL ECONOMIC „VIILOR”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 8 224 16 6.74 344 2 tehnician în turism, 3 tehnician în gastronomie, 3 organizator banqueting
246 246 COLEGIUL ECONOMIC „VIILOR”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 3 84 4 6.86 345 tehnician în activităţi economice
247 247 COLEGIUL ECONOMIC „VIILOR”, Sector 5 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / COMERŢ 3 84 6 6.50 346 2 tehnician în activităţi de comerţ, 1 tehnician în achiziţii şi contractări
248 248 COLEGIUL NAŢIONAL „ELENA CUZA”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 1 9.15 347 intensiv informatică
249 249 COLEGIUL NAŢIONAL „ELENA CUZA”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv engleză) 1 28 0 8.88 348
250 250 COLEGIUL NAŢIONAL „ELENA CUZA”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 1 8.96 349
251 251 COLEGIUL NAŢIONAL „GRIGORE MOISIL”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 1 9.35 350 1 intensiv limba engleză, 1 intensiv informatică
252 252 COLEGIUL NAŢIONAL „GRIGORE MOISIL”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 1 9.34 351
253 253 COLEGIUL NAŢIONAL „GRIGORE MOISIL”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 9.21 352 intensiv limba engleză
254 254 COLEGIUL NAŢIONAL „GRIGORE MOISIL”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 1 353 intensiv limba engleză
255 255 LICEUL TEORETIC „MARIN PREDA”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 1 7.41 354
256 256 LICEUL TEORETIC „MARIN PREDA”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 7.51 355
257 257 LICEUL TEORETIC „MARIN PREDA”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 7.77 356
258 258 LICEUL TEORETIC „MARIN PREDA”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 7.93 357
259 259 LICEUL TEORETIC „TUDOR VLADIMIRESCU”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 2 56 1 8.44 358
260 260 LICEUL TEORETIC „TUDOR VLADIMIRESCU”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 2 56 2 8.49 359
261 261 LICEUL TEORETIC „TUDOR VLADIMIRESCU”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.52 360
262 262 LICEUL TEORETIC „TUDOR VLADIMIRESCU”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 2 56 2 8.45 361
263 263 LICEUL TEORETIC „EUGEN LOVINESCU”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 3 84 1 8.22 362 2 intensiv informatică
264 264 LICEUL TEORETIC „EUGEN LOVINESCU”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 2 8.21 363
265 265 LICEUL TEORETIC „EUGEN LOVINESCU”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE (bilingv portugheză) 1 28 2 8.01 364 NU se susţine probă de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă
266 266 LICEUL TEHNOLOGIC „SF. ANTIM IVIREANU”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 1 28 2 7.33 365 tehnician în turism
267 267 COLEGIUL TEHNIC DE POŞTĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE AIRINEI”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 6.55 366
268 268 COLEGIUL TEHNIC DE POŞTĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE AIRINEI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRONICĂ AUTOMATIZĂRI 2 56 2 3.95 367 tehnician de telecomunicaţii (1 intensiv limba engleză)
269 269 COLEGIUL TEHNIC DE POŞTĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE AIRINEI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 2 56 4 5.97 368 tehnician în activităţi de poştă (1 intensiv limba franceză)
270 270 COLEGIUL TEHNIC DE POŞTĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE AIRINEI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 4 6.82 369 1 organizator banqueting (intensiv limba engleză), 1 tehnician în gastronomie (intensiv limba franceză)
271 271 COLEGIUL TEHNIC „PETRU MAIOR”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / MATEMATICĂ-INFORMATICĂ 1 28 1 6.61 370
272 272 COLEGIUL TEHNIC „PETRU MAIOR”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / FILOLOGIE 1 28 1 7.03 371 intensiv limba engleză
273 273 COLEGIUL TEHNIC „PETRU MAIOR”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 4 3.80 372 1 tehnician prelucrări mecanice, 1 tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii
274 274 COLEGIUL TEHNIC „PETRU MAIOR”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 2 56 4 3.78 373 tehnician în instalaţii electrice
275 275 LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU PONI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / CHIMIE INDUSTRIALĂ 1 28 2 374 tehnician chimist de laborator
276 276 LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU PONI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 3.40 375 tehnician în instalaţii electrice
277 277 LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU PONI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 3.82 376 tehnician transporturi
278 278 LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU PONI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 1 28 2 4.60 377 tehnician în activităţi economice
279 279 COLEGIUL TEHNIC „IULIU MANIU”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 2 56 4 2.82 378 tehnician transporturi
280 280 COLEGIUL TEHNIC „IULIU MANIU”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / ELECTRIC 1 28 2 4.14 379 tehnician electrician electronist auto
281 281 COLEGIUL TEHNIC „IULIU MANIU”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 2 5.94 380 1 tehnician în turism, 1 tehnician în hotelărie
282 282 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV „MIRCEA ELIADE”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 7.52 381
283 283 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV „MIRCEA ELIADE”, Sector 6 TEORETICĂ / UMAN / ŞTIINŢE SOCIALE 1 28 2 7.81 382
284 284 COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 6.32 383
285 285 COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / INDUSTRIE TEXTILĂ ŞI PIELĂRIE 1 28 2 4.48 384 tehnician designer vestimentar
286 286 COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / PRODUCŢIE MEDIA 2 56 2 4.17 385 1 tehnician multimedia, 1 tehnician producţie film şi televiziune
287 287 COLEGIUL TEHNIC „CAROL I”, Sector 6 TEORETICĂ / REAL / ŞTIINŢE ALE NATURII 1 28 2 386
288 288 COLEGIUL TEHNIC „CAROL I”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / TEHNIC / MECANICĂ 1 28 2 3.62 387 tehnician proiectant CAD
289 289 COLEGIUL TEHNIC „CAROL I”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI / PROTECŢIA MEDIULUI 1 28 2 4.51 388 tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
290 290 COLEGIUL ECONOMIC „COSTIN C. KIRIŢESCU”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / ECONOMIC 4 112 4 8.06 389 tehnician în activităţi economice
291 291 COLEGIUL ECONOMIC „COSTIN C. KIRIŢESCU”, Sector 6 TEHNOLOGICĂ / SERVICII / TURISM ŞI ALIMENTAŢIE 2 56 3 7.99 390 tehnician în turism
TOTAL

Neangajarea răspunderii

Informaţiile furnizate de site-ul Diana-Ionescu.ro au un rol informativ, sunt valabile doar pentru Bucureşti şi sunt preluate din broşura Admitere 2016 publicată de I.S.M.B. la această adresă (.pdf 4.44 MB).

Erată la Broşura de admitere în clasa a IX-a, anul şcolar 2016-2017 (.pdf 398 kB).

Utilizatorii vor folosi informaţiile furnizate de site-ul Diana-Ionescu.ro pe propria răspundere. În cazul unei daune generată de utilizarea serviciilor sau a informaţiilor furnizate, Utilizatorii acceptă ca Administratorul site-ului va fi absolvit de orice răspundere.

Administratorul site-ului Diana-Ionescu.ro vă recomandă ca înainte de completarea fişelor de înscriere să consultaţi broşura de admitere distribuită în şcoli şi site-urile oficiale *.edu.ro pentru erate.